Infecția cu virusul Zika pe cale sexuală a devenit un subiect tot mai discutat în ultimii ani, mai ales în zonele afectate de epidemii. Deși virusul este transmis în principal prin înțepătura țânțarului Aedes aegypti, cercetările au arătat clar că transmiterea sexuală joacă un rol important în răspândirea bolii.
Această cale de infecție ridică probleme serioase de sănătate publică, pentru că virusul Zika poate fi prezent în lichidele seminale pentru o perioadă mai lungă decât în sânge. Asta înseamnă că un bărbat infectat poate transmite virusul partenerului său chiar și după ce simptomele inițiale au dispărut.
Pe lângă impactul direct asupra adulților, cea mai mare îngrijorare legată de infecția cu virusul Zika rămâne legătura cu malformațiile congenitale, în special microcefalia la nou-născuți. Femeile însărcinate sunt, așadar, în categoria de risc major. În plus, faptul că transmiterea sexuală nu depinde de prezența țânțarilor face ca virusul să se răspândească și în regiuni unde aceștia nu sunt activi.
Ce este infecția cu virusul Zika pe cale sexuală
Infecția cu virusul Zika este o boală virală provocată de un flavivirus, din aceeași familie cu dengue și febra galbenă. Dacă în mod tradițional transmiterea se făcea prin mușcătura țânțarului Aedes, studiile recente au confirmat transmiterea prin contact sexual, atât vaginal, cât și anal sau oral.
Virusul Zika poate fi prezent în:
- sânge, pentru câteva zile sau săptămâni;
- salivă și urină, în cantități mai mici;
- spermă, pentru câteva luni.
Astfel, un bărbat infectat poate continua să transmită virusul mult timp după dispariția febrei sau a erupției cutanate. În unele cazuri, s-a constatat persistența virusului în lichidul seminal chiar și la 6 luni de la infecție.
Transmiterea sexuală este confirmată atât între parteneri heterosexuali, cât și homosexuali. De asemenea, prezervativele reduc riscul, dar nu îl elimină complet dacă sunt folosite incorect sau dacă există contact direct cu secrețiile infectate.
Această cale de transmitere ridică probleme speciale pentru femeile care vor să rămână însărcinate sau care sunt deja gravide. Expunerea la virus chiar și înainte de sarcină poate avea consecințe asupra fătului.
Simptomele infecției cu virusul Zika
Multe persoane infectate cu virusul Zika nu prezintă deloc simptome sau le au în formă foarte ușoară, ceea ce face boala greu de diagnosticat doar pe baza semnelor clinice. Totuși, atunci când apar, simptomele se manifestă de obicei la 3–14 zile după contactul cu virusul.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- febră ușoară;
- erupții cutanate roșiatice;
- dureri articulare și musculare;
- conjunctivită (ochi roșii și iritați);
- dureri de cap;
- oboseală accentuată.
Simptomele durează, în general, între 2 și 7 zile, iar majoritatea persoanelor se recuperează complet fără complicații. Problema majoră apare atunci când infecția este asociată cu sarcina, pentru că virusul poate trece de bariera placentară și afecta dezvoltarea creierului fătului.
Complicațiile rare, dar posibile, includ sindromul Guillain-Barré, o afecțiune autoimună care duce la slăbiciune musculară și, uneori, paralizie.
Este important de subliniat că, datorită similitudinii simptomelor, infecția cu Zika poate fi confundată cu dengue sau chikungunya, ceea ce face necesar un diagnostic diferențial.
Cauzele și factorii de risc în transmiterea pe cale sexuală
Infecția cu virusul Zika pe cale sexuală apare atunci când o persoană intră în contact direct cu lichide infectate, în special spermă. Riscul de transmitere depinde de:
- durata prezenței virusului în organism;
- tipul de contact sexual;
- existența altor infecții genitale care pot crește vulnerabilitatea;
- lipsa protecției prin prezervativ.
Factorii care cresc riscul includ:
- relații sexuale neprotejate cu parteneri recent întorși din zone cu epidemie de Zika;
- lipsa informării corecte despre transmiterea virusului;
- sarcina, care amplifică consecințele negative asupra fătului.
Un alt element important este faptul că, deși femeile pot transmite virusul, cazurile raportate sunt mult mai frecvente în cazul bărbaților care îl transmit partenerelor sau partenerilor lor. Explicația constă în persistența virusului în spermă, spre deosebire de alte fluide.
Diagnostic și investigații medicale
Diagnosticarea infecției cu virusul Zika nu este întotdeauna simplă. Deoarece simptomele pot lipsi sau pot fi foarte asemănătoare cu alte boli virale, confirmarea se face doar prin analize de laborator.
Testele utilizate includ:
- RT-PCR (reacție de polimerizare în lanț în timp real): identifică materialul genetic viral în sânge, urină sau spermă;
- teste serologice pentru anticorpi IgM: arată dacă organismul a avut contact recent cu virusul;
- diagnostic diferențial: excluderea altor infecții precum dengue sau chikungunya.
Medicii recomandă testarea în special pentru:
- femeile însărcinate cu suspiciune de expunere;
- persoanele cu simptome clare și istoric de călătorie în zone endemice;
- partenerii sexuali ai celor infectați.
În cazurile legate de sarcină, se pot recomanda și investigații ecografice detaliate pentru a evalua dezvoltarea fătului.
Tratamentul infecției cu virusul Zika
În prezent, nu există un tratament antiviral specific pentru infecția cu virusul Zika. Terapia este una de susținere și are ca scop ameliorarea simptomelor. Recomandările medicale includ:
- hidratare abundentă pentru a preveni deshidratarea;
- administrarea de paracetamol pentru febră și dureri;
- odihnă suficientă;
- evitarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (ex: ibuprofen, aspirină) până la excluderea altor infecții precum dengue, din cauza riscului de complicații hemoragice.
În cazul femeilor însărcinate, monitorizarea este strictă, iar medicul poate recomanda controale ecografice frecvente pentru depistarea eventualelor anomalii fetale.
De asemenea, consilierea psihologică poate fi necesară pentru cuplurile care află despre infecție în timpul sarcinii, având în vedere impactul emoțional puternic al diagnosticului.
Măsuri de prevenție împotriva transmiterii sexuale
Prevenția joacă un rol cheie în controlul infecției cu virusul Zika pe cale sexuală. Recomandările specialiștilor includ:
- folosirea consecventă a prezervativelor;
- amânarea concepției pentru cel puțin 6 luni după o infecție confirmată la bărbat;
- evitarea relațiilor sexuale neprotejate cu persoane care au călătorit recent în zone afectate;
- testarea și monitorizarea atentă a femeilor însărcinate;
- discuții deschise cu medicul despre riscuri înainte de planificarea unei sarcini.
În plus, la nivel comunitar, campaniile de informare sunt esențiale pentru ca populația să înțeleagă pericolul transmiterii pe cale sexuală, nu doar prin mușcături de țânțari.
Infecția cu virusul Zika pe cale sexuală reprezintă o realitate medicală care nu trebuie ignorată. Chiar dacă mulți pacienți au simptome ușoare sau deloc, riscul pentru femeile însărcinate și pentru nou-născuți face ca această problemă să fie de mare interes pentru sănătatea publică.
În lipsa unui tratament specific, accentul cade pe prevenție, diagnostic rapid și consiliere medicală. Protecția prin prezervativ, testarea la nevoie și respectarea recomandărilor medicilor sunt pași simpli, dar eficienți.
Informarea corectă poate salva vieți și poate preveni complicațiile grave. Dacă există suspiciuni de expunere la virusul Zika, consultul medical imediat este cea mai bună soluție.
